Drumul spre uitare al Tezaurului României de la Moscova. 100 de ani după

Tezaurul în negocierile privind Tratatul de bază bilateral

Problema tezaurului român de la Moscova a constituit, alături de problema denunțării, de către Rusia, a Pactului Ribbentrop-Molotov, unul dintre punctele „sensibile” în cadrul negocierilor româno-ruse privind încheierea Tratatului de bază bilateral. După numeroase negocieri, în primăvara anului 1995, miniștrii de Externe ai României și Federației Ruse, Teodor Meleșcanu și Evgheni Primakov, și-au declarat disponibilitatea de a semna documentul, partea română răzgândindu-se, însă, în ultimul moment. Principalul obstacol în calea încheierii tratatului a fost dat de refuzul părții ruse de a denunța, în textul documentului, Pactul Ribbentrop-Molotov. Semnarea a fost astfel amânată pentru o dată ulterioară, autoritățile de la București căzând de acord asupra faptului că, în definitiv, încheierea Tratatului cu Federația Rusă nu constituie o prioritate, prioritățile politicii externe românești fiind, pentru anul 1995, semnarea Tratatelor politice de bază cu Ungaria și Ucraina.

Negocierile purtate pe marginea încheierii Tratatului de bază româno-rus nu au adus schimbări semnificative în pozițiile celor două părți nici în cursul anului 1996, problema încheierii tratatului bilateral rămânând în stadiul intențiilor pur declarative, fără rezultate concrete. Astfel, Rusia și-a exprimat în repetate rânduri disponibilitatea de semnare a Tratatului, imediat ce România va găsi o formulă de compromis pentru încheierea acestui document. În ceea ce privește partea română, autoritățile de la București au declarat că Tratatul româno-rus nu comportă dificultăți majore în ceea ce privește textul, cu excepția problemei referitoare la denunțarea Pactului Ribbentrop-Molotov și la tezaurul român aflat la Moscova, exprimându-și în mai multe rânduri dorința ca tratatul să fie încheiat înaintea alegerilor programate pentru toamna anului 1996.

La jumătatea lunii ianuarie a anului 1997, Ghenadi Selezniov, președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, și-a exprimat opinia conform căreia retrocedarea Tezaurului românesc rămâne o „probleme deschisă”, însă, în perioada cuprinsă între anii ”30 și ”50, „cea mai mare parte a ceea ce românii numesc teuzaur” a fost înapoiată autorităților de atunci ale României, rămânând astfel ca Ministerele Culturii din România și Rusia „să evalueze ce manuscrise sau alte valori au mai rămas” în discuție.

Mai mult, în noiembrie 1997, MAE rus declara că în arhivele de la Moscova există suficiente documente care să susțină eventualele contrapretenții materiale la adresa României, pentru perioada celor două războaie mondiale. Astfel, Valeri Nesterușkin, director-adjunct al Direcției de presă a MAE rus, afirma că problema tezaurului românesc trebuie susținută de București cu documente și privită într-un context mai larg. „Să nu uităm că Rusia a sfătuit România să nu intre în război în 1916, iar insuccesele militare ale armatei române au obligat Rusia să lungească linia frontului și să mărească cheltuielile militare”, a subliniat Nesterușkin. în același timp, diplomatul rus a sfătuit România să se preocupe de alte probleme, „mult mai de actualitate”, din cadrul relațiilor bilaterale și să lase chestiunea tezaurului în seama istoricilor.

Cu toate neînțelegerile dintre părțile română și rusă pe această temă, Ministerul român al Afacerilor Externe anunța, în luna noiembrie a anului 1997, că negocierile pentru finalizarea Tratatului de bază româno-rus nu vor fi condiționate de discuțiile privind tezaurul pe care România l-a predat spre păstrare Moscovei în perioada 1916-1917. „Nu există nici un fel de condiționare între viitoarele discuții privind soarta tezaurului și finalizarea Tratatului politic de bază româno-rus”, preciza Anda Filip, purtător de cuvânt al MAE român, adăugând că procesul de negociere a tratatului va continua, o nouă rundă, la nivel de experți, urmând a avea loc în ianuarie 1998, la București.

În mai 1998, miniștrii de Externe ai celor două țări, Andrei Pleșu și Evgheni Primakov, au dezbătut problema încheierii Tratatului, în cadrul unei întrevederi bilaterale care a avut loc la Strasbourg, fără a se înregistra, însă, vreun rezultat concret.

Dacă, în ceea ce privește problema denunțării, în textul tratatului româno-rus, a Pactului Ribbentrop-Molotov, poziția autorităților de la București s-a caracterizat prin lipsă de consecvență în urmărirea propriilor interese, nu același lucru se poate spune despre atitudinea oficialilor români în problema tezaurului românesc de la Moscova.

„Aici avem de-a face cu dorința legitimă a unui stat de a-și recupera bunuri înstrăinate temporar, dar prin contract. Sigur că de atunci a trecut mult timp, dar noi cerem, în această fază, formarea și menționarea, în tratat, a unei comisii mixte de experți care să analizeze inventarul actual și traseele pe care le-a avut tezaurul în deceniile trecute”, afirma ministerul de Externe Andrei Pleșu, în mai 1998. Partea română nu solicita, astfel, restituirea de urgență a tezaurului, ci găsirea unei modalități efective de lucru care să oblige Rusia la reevaluarea problemei, trecută cu vederea în timpul regimului comunist.

În vederea clarificării acestei probleme care greva asupra relațiilor bilaterale româno-ruse de mult timp, în iulie 1999, raportorul special al Consiliului Europei pentru problema Tezaurului României, Takis Hadjiedemetriou, a început, la București, o serie de întâlniri cu oficialități române cu scopul de a se informa asupra situației Tezaurului românesc depus la Moscova.

„Domnul Hadjiedemetriou este hotărât să acorde o atenție deosebită acestei sensibile probleme, urmând ca, pe baza discuțiilor cu oficialii români, să adreseze părții ruse un chestionar pentru obținerea unei informații în vederea creionării primelor date ale raportului”, afirma vicepreședintele Senatului, Cristian Dumitrescu. Vicepreședintele de atunci al Senatului României a fost, de altfel, cel la inițiativa căruia problema Tezaurului României a fost menționată pentru prima dată în documentele Consiliului Europei, prin introducerea unei fraze ce vorbea despre existența Tezaurului românesc depus în Rusia la începutul primului război mondial, în recomandarea Consiliului Europei privind adoptarea Convenției „Unidroite”, cu privire la bunurile culturale de patrimoniu deținute ilegal.

La data de 12 septembrie 1999, subcomisia pentru Patrimoniu a Consiliului Europei, întrunită la București, a aprobat informarea raportorului Takis Hadjidemetriou, în legătură cu stadiul pregătirii raportului privind Tezaurul României depus la Moscova înaintea primului război mondial. „Ideea raportului a fost aprobată în sensul dreptului inalienabil pe care îl are România asupra Tezaurului depus în condiții legale la Moscova. Raportul va face referire numai la cazul României”, a afirmat Cristian Dumitrescu, vicepreședintele de atunci al Senatului.

Cu toate acestea, poziția părții ruse a rămas neschimbată, în noiembrie 1999, Aleksandr Vladimirov, ministru consilier al Ambasadei Federației Ruse la București, declarând că problema tezaurului este „o problemă istorică, ce trebuie lăsată istoriei și istoricilor” și că, din 1917, Rusia a pierdut, în dispute în care a fost implicată, de o parte sau de alta, și România, „mai mulți bani decât valoarea tezaurului românesc”.

La rândul său, președintele Dumei de Stat ruse, Ghennadi Selezniov, declara, la jumătatea anului 2000, că restituirea de către Rusia a Tezaurului României ar crea un precedent care ar duce la ridicarea pretențiilor în relațiile dintre țările europene. „Restituirea Tezaurului este o problemă foarte delicată. Dacă noi, astăzi, vom încerca să creăm niște precedente, vom ajunge la situația în care vom ridica pretenții unii față de alții”, a afirmat Selezniov, care a adăugat că Rusia nu dispune de 900 milioane dolari, valoarea la care a fost evaluat Tezaurul României, pentru a restitui României contravaloarea acestui Tezaur.

De asemenea, Selezniov a afirmat că există voință politică din partea Rusiei pentru parafare a tratatului de bază româno-rus însă fără includerea în acest document, a două chestiuni: condamnarea Pactului Ribbebtrop-Molotov și problema Tezaurului românesc, în opinia sa aceste diferende trebuind soluționate prin încheierea unor alte acorduri. în plus, Selezniov a amintit faptul că tratatele de bază dintre România și Ucraina și respectiv România și Republica Moldova nu conțin nicio referire la Pactul Ribbentrop-Molotov și, prin urmare, condamnarea lui nu ar trebuie să fie inclusă în tratatul cu Rusia.

Valoarea totală a tezaurului României de la Moscova se ridică, potrivit unor evaluări făcute în acea perioadă de partea română, la câteva zeci de miliarde de dolari, existând opinii conform cărora, dacă România și-ar recăpăta Tezaurul, aspectul financiar al traversării perioadei de tranziție ar fi fost dintr-o dată rezolvat.

Fostul ministru de Externe Andrei Pleșu a afirmat în martie 2001, că recuperarea tezaurului este o problemă îngropată. în cadrul unei întâlniri cu omologul său rus, Evgheni Primakov, Andrei Pleșu a fost îndemnat „să uite trecutul”: „Domnule, să uităm trecutul. E un trecut… S-a întâmplat înainte de Marea Revoluție din Octombrie. Au trecut două războaie de atunci, s-a schimbat regimul, au fost atâtea crize. Să uităm…”.

În aprilie 2004 Banca Națională a României anunța editarea unei lucrări privind tezaurul românesc, pentru a face cunoscută această problemă în rândul opiniei publice din țările europene. „Va fi o lucrare mai simplă, pentru popularizare și va răspunde provocării lansate de reprezentantul Comisiei Europene, care a spus că problema tezaurului României nu este cunoscută în Europa. Această carte va descrie o mare parte a documentelor care fac parte din dosarul românesc privind tezaurul”, a spus guvernatorul Mugur Isărescu.

„Juridic și istoric, dosarul românesc este un dosar beton. El cuprinde probe istorice irefutabile. Aceste documente dovedesc că a fost trimisă unui aliat o parte din avuția națională și avem tot dreptul s-o cerem înapoi”, a adăugat guvernatorul BNR.

Tot de lămuriri a avut nevoie și președintele Vladimir Putin, care a fost informat, în iulie 2003, la o întâlnire cu omologul său Ion Iliescu, ce înseamnă tezaurul românesc. Potrivit președintelui român, în cadrul întâlnirii, caracterizată drept destinsă, iar dialogul „uman”, Vladimir Putin ar fi spus că este pentru prima oară când capătă o informație în acest sens și că nu știa de această problemă.

La nici un an după întâlnirea celor doi președinți are loc, în perioada 18 – 20 mai 2004, prima întâlnire a copreședinților și secretarilor Comisiei comune româno-ruse privind problema Tezaurului. Delegațiile au stabilit un regulament de funcționare și au stabilit data primei reuniuni în plen a Comisiei care urmează să se desfășoare la București, în luna octombrie 2004.

A urmat o întâlnire în 2005, fără mare impact, iar în anul 2007 apare în ecuație o firmă privată care s-a oferit să negocieze și să recupereze tezaurul, în schimbul plății în avans a „vreo două milioane de dolari”, conform președintelui României din acea vreme Traian Băsescu. Urmează tot soiul de interpelări politice, declarații și alte demersuri, menite să strângă doar capital politic pentru politicieni, abia în 2012 ivindu-se un demers clar: Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei adoptă o rezoluție care cere Rusiei să continue negocierile pentru returnarea tezaurului. Rezoluția APCE era în concordanță cu angajamentele asumate de Federația Rusă prin Opinia nr. 193/1996 privind cererea Rusiei de aderare la Consiliului Europei, precum și prin rezoluțiile, recomandările și rapoartele relevante adoptate de-a lungul timpului pe acest subiect.

În martie 2016 comisia româno-rusă privind Tezaurul României s-a întâlnit după o pauză de 10 ani, stabilind înființarea unor noi grupuri de experți pentru analizarea arhivei.

Câteva luni mai târziu, în decembrie 2016, Banca Națională a României a anunțat că se retrage din comisia mixtă româno-rusă, întrucât a prezentat toate documentele și dovezile cerute și analiza ar trebui să treacă într-o nouă etapă.

„Banca Națională a prezentat absolut toate documentele și dovezile necesare în analiza situației Tezaurului românesc de la Moscova. S-au cerut în repetate rânduri documente, iar BNR le-a tot prezentat, încât nu mai avem ce să mai prezentăm. Este momentul să ne retragem, astfel încât analiza respectivă să intre într-o nouă etapă, vrem să dăm acest semnal că negocierile trebuie să intre într-o nouă fază”, a declarat oficialul BNR. Concret, „cel mai probabil, BNR nu va participa la următoarea întâlnire a comisiei, tocmai pentru a da acest semnal – să nu se mai tergiverseze lucrurile”, a spus Dan Suciu, purtător de cuvânt la BNR.

„Comisia a acționat și a făcut tot ce a putut la nivelul ei ca să se continue discuțiile. Era mai bine fără comisie? Eu zic că e mai bine cu comisie. E deja o punte de legătură. Partea rusă, într-un protocol, spune la un moment dat că recunoaște că BNR și-a depus Tezaurul la Moscova și că rămâne ca sarcină a părții ruse să caute documente care să ateste acest lucru. Deci, ei, într-un fel, recunosc protocoalele semnate”, a precizat Cristian Păunescu, consilier al guvernatorului BNR și membru al comisiei româno-ruse pentru Tezaur, care declara anterior că BNR ar trebui să se retragă din această comisie..

Păunescu a remarcat că problema Tezaurului nu este cunoscută la nivel internațional, deci nu e apreciată la adevărata dimensiune. „Eu am discutat cu mulți diplomați străini și aceștia spuneau că e prima dată când aud de așa ceva. Nu numai Brejnev sau Gorbaciov se mirau de așa ceva, ci și diplomați străini interesați de România nu știu acest lucru. Lumea nu știe și e o problemă importantă”, a ținut să sublinieze oficialul BNR.

În acest context se pare că uitarea pe care Evgheni Primakov o propovăduia în 2001 a devenit o realitate. Cum pot fi uitate bunuri de o valoare inestimabilă, nu numai bănească, ci și istorică și artistică, este greu de explicat și de înțeles.
Următoarea sesiune a Comisiei comune ar urma să aibă loc în Federația Rusă, la Moscova, în a doua parte a anului 2017.